De Ce e Nevoie de Iubire si Acceptare de Sine?

June 2017

Era o seara obisnuita de vara, momentul acela cand numai era nici zi, dar nici seara, si, cu nerabdare asteptam sa se faca ora 22:00, sa ne vedem cu prietenii nostrii la barul obisnuit.

Flavius a ajuns cu zece minute inainte sa inchid magazinul. Vazand ca mai am putina treaba inainte de inchidere, el s-a hotarat sa fuga pana acasa sa aduca ceva pentru unul dintre baietii pe care urma sa ii vedem mai tarziu.

Am coborat impreuna pe scari din magazin, el a sarit pe bicicleta si a zis ca ajunge inapoi pana inchid, deoarece locuiam la 5 minute distanta. Iar eu am facut cativa pasi sa iau ceva in mana si cum urcam scarile, s-a auzit o bubuitura foarte puternica, un sunet ce nu am m-ai auzit pana acum, dar un sunet care mi-a transmis multe.

Eram ca un munte, am paralizat de la acel zgomot, ceva ma tinea intr-un loc, miscarea era imposibila, si dintr-o data acel sunet a fost urmat de o voce de fetita, o voce speriata care urla, si  care repeta acelasi mesaj ca si sunetul, o voce care confirma ceva ce trupul meu, inima mea  si fiecare celula din corp deja stia si simtea.

Si dintr-odata, o seara obisnuita, 29 Iunie 2000, a devenit una neobisnuita. O seara ce a marcat viata multor oameni, o seara ce a transformat multe vieti, o seara cand un suflet minunat, cu visuri mari, a plecat de langa noi, sa-si urmeze un alt drum.

Este seara cand visul nostru, al meu si al lui, de a trai o viata fericita pana in adancii batranetii a ramas doar un vis neimplinit. Si dintr-o data, mi-am dat seama ca e ceva permanent, si creierul meu nu putea procesa cum in cateva secunde viata noastra s-a transformat atat de radical. Mi se parea ca halucinez, ca e doar un cosmar si nu poate fi realitate ceea ce traiam si ceea vedeam acolo in fata ochilor. Vroiam sa dau timpul inapoi, doar de cateva momente aveam nevoie, doar cateva minute ceream, nimic mai mult, doar ca s-a il implor sa nu plece de langa mine.

Realitatea devenea din ce in ce mai reala, vocile oamenilor din jurul nostru, imi confirmau din ce in ce mai mult ca nu visez, si realitatea era in fata mea. Nu reuseam sa inteleg ce se intampla, si de ce, de ce el, de ce acum, si intrebarile curgeau impreuna cu lacrimile…..

Prezentul e singura realitate ce exista, pe parcursul anilor am invatat cat de important sa traiesc fiecare moment aici si acum, in present. Din trecut invatam, dar nu trebuie sa traim in trecut, la fel si viitorul, planurile sunt necesare, visurile sunt frumoase, dar nu e nevoie sa devenim regizori de filme, ci sa incercam sa fim prezenti mai des in viata noasta, sa apreciem persoanele din viata noastra, sa le acordam atentia noastra si pur si simplu sa traim viata aici si acum.

Am invatat sa apreciezi viata, familia, prietenii, lumea, natura si tot ceea ce ma inconjoara zi de zi.

Tematica mortii a fost prezenta in viata mea de copil mic si m-a insotit pe parcursul calatoriei mele pe acest pamant, dar nu am incetat sa traiesc, chiar si daca numai sunt fiica, logodnica, sotia sau mama cuiva.

Am acceptat ca nimic nu e permanent in viata asta, astfel nici oamenii din viata noastra, indiferent de rolul lor. Ei apar si apoi pleaca, dar pe parcurs ne invata ceva, ne schimba sau chiar ne trasnforma felul de a fi, si intr-un final si viata noastra.Eu, prin yoga, am invatat sa fiu mai buna cu mine, mai intelegatoare, mai iertatoare,  sa am compasiune fata de mine, sa ma iubesc asa cum sunt acuma, si sa accept ca sunt destul de buna pentru orice si oricine. Am invatat sa nu caut iubirea si fericirea in exterior ci in interior, prin a ma cunoaste cine sunt, de ce sunt aici, si in momentul in care am dobandit aceasta arta, viata mea s-a transformat.

Transformarea dureaza si nu e usoara, viata ne intampina cu fel si fel de intamplari, diferenta face felul cum reactionam si cum le traim. Viata trebuie traita acum, si sa incercam zi de zi sa devenim o versiune mai buna a noastra, sa devenim o persoana care emita iubire, o fiinta plina de compasiune, de empatie, de intelegere.
Am invatat sa fiu recunoscatoare pentru tot ce intampin in viata mea, chiar si lucruri simple, fiecare persoana care intra in viata mea, fiecare rasarit de soare, fiecare mangaiere de vant, fiecare imbratisare, fiecare zambet pe strada.

Nu am facut mereu alegerile cele mai potrivite, si poate chiar trebuia sa ma lovesc de acelasi obstacole de mai multe ori pe parcursul aniilor, ca sa imi dau seama ca aleg drumul mai putin ideal pentru mine.  Am acceptat responsabilitatea totala pentru fiecare decizie pe care am luat-o, pentru ca atunci, in acel moment mi se parea cea mai potrivita luand in considerare circumstantele. Tot ce puteam sa fac, e sa invat din ele si sa stiu ca orice mi se da in viata asta, mereu am optiunea de a alege, de a suferi, de a-mi plange de mila sau de a incerca sa gasesc o solutie.

Au trecut ani lungi pana am invatat sa nu traiesc in iluziile create in capul meu, sa nu ma las distrusa de tot ceea ce am trait pana acum,  sa nu permit nefericirii sa imi dicteze viata, sa ma iubesc, sa ma accept, si sa inteleg intr-adevar ca doar o singura viata am si nimeni nu imi poate garanta cand si cum se va incheia. Dar in acelasi timp am ales sa traiesc o viata in care vreau cu o dorinta arzatoare sa transmit ceva oamenilor prin practica yoga, sa ii ghidez sa se cunoasca, sa se accepte, sa fie mai iertatori cu ei insusi, si sa invete sa se iubeasca asa cum sunt ei acum, nu cum isi doresc sa fie. Aici trebuie sa intelegem ca iubirea de sine e diferit de narcisism, de egoism.

Dragostea profunda de sine, este cel mai bun antidot pentru egoism, pentru ura, pentru lacomie, pentru invidie si pentru tot ce e urat in lumea asta.

O fiinta care se iubeste pe sine neconditionat nu are nevoie de a se lauda, de a fi invidios pe altii, de a jigni, umili, de a demonstra ca e mai presus. Si cand ne iubim neconditionat nu simtim nevoia sa ne plangem de mila, sa ne auto-victimizam, de a critica, si de a ne face viata cu tot dinadinsul nefericit si pe cei din jurul nostru la fel de nefericiti.

Iubirea de sine, ne face mai increzatori cu noi, mai toleranti. Avand o relatie armonioasa si frumoasa cu propria noastra persoana, ne deschide porti spre oportunitati, relatii echilibrate cu cei din jur si in pereche, ne creste chiar si curajul de a incerca lucruri noi, devenim mai toleranti la greseli si atunci cand lucrurile nu ies din prima suntem mai perseverenti, pentru ca dorim dinadins sa ne atingem scopul.

Viata noastra e ca si o carte, finalul depinde de noi. Si cand ajungem la finalul cartii noastre, lucrurile, care pe parcursul vietii erau foarte importante isi pierd valoarea, numai conteaza masina care o avem, stresul de la servici, banii care i-am strans, statutul nostru, faptul ca vrem sa fim acceptati de altii, vecinul care mereu e morocanos si din cauza lui toata ziua iti merge aiurea, daca esti considerata frumoasa sau desteapta, si multe altele.

Tot ce va conta, va fi oamenii dragi tie, ce-i care ti-au fost alaturi pe parcursul vietii, oamenii de la care ai invatat, care au contribuit in crearea cartii tale, si nu in ultimul rand, iti vei da seama daca ti-ai trait viata cum ti-ai fi dorit-o, daca ai dat destul, daca ai facut destul.

Si daca raspunsul la intrebare este nu, probabil vei realiza ca ai trait o viata mai mult pentru altii, mereu focalizat sa fii persoana care lumea asteapta sa devii, dar niciodata nu ti-ai permis sa fii tu, sa permiti persoanei din interiorul tau sa traiasca intr-adevar, fara vreo masca care te tine mereu ascuns.  Atunci cand ajungem la finalul cartii  noastre, foarte rar exista o cale de intoarcere si atunci vei intelege intr-adevar calitatea vietii pe care ai trait-o, nu ma refer la bunuri materiale aici.

Avand sansa inedita de a mai putea adauga cateva capitole la cartea mea, in acel moment mi-am promis cu o determinare mai mare decat orice im pot imagina, sa traiesc viata din plin, sa fiu mai intelegatoare cu mine, mai iertatoare, mai iubitoare, mai increzatoare in propriile capacitatii, sa incerc lucruri noi fara teama de a da gres, si atunci cand dau gres sa ma ridic si sa fiu mai perseverenta, sa nu ma las batuta pentru ca e viata mea, sansa mea si doar eu o pot trai. Singura persoana cui ii voi da explicatie la finalul cartii, voi fi din nou eu, si in momentul in care voi pune punctul la finalul propozitiei va fi stiind ca de data asta, am trait viata mea din plin.

Nu am nici o indoiala ca fiecare dintre noi vede lucrurile intr-un anumit mod, tot ceea ce exprim mai sus, sunt parerile mele, trairile mele, concluziile mele si nu neaparat va rezona cu toata lumea. Namaste ❤️

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.